Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a declarat, luni, comentând demisiile miniștrilor Ioan Rus și Victor Paul Dobre, că aceștia ar fi trebuit să fie mai atenți la prieteniile cu președintele PDL, Vasile Blaga.
„Îmi pare rău să spun, cât se poate de clar, eu cred că domnul Rus și domnul Dobre ar fi trebuit să fie mai atenți la prieteniile cu domnul Blaga. Nu vreau să intru în detalii din acest punct de vedere”, a spus Oprișan.
Vicepreședintele PSD a spus că, pentru el, este „destul de suspectă” declarația lui Vasile Blaga din luna mai, când a spus că singurii prieteni pe care îi are la USL sunt Ioan Rus și Victor Paul Dobre.
„De aici, concluziile le trageți dumneavoastră”, a adăugat Oprișan.
El a arătat că cei doi miniștri demisionari au procedat incorect și că trebuia neapărat să comunice cât se poate de rapid, așa cum spune legea, cu primarii localităților din România și să reactualizeze listele.
„Apreciem că și-au dat demisia de onoare, așa fac doi oameni care consideră că au greșit. Nu cred că au vrut să facă acest lucru, cred că a fost mai ușor să ia o cifră dintr-un calculator și să o prezinte ca să scape mai repede de această obligație”, a spus Oprișan.
Ioan Rus a anunțat, luni, că și-a înaintat demisia de onoare din funcția de ministru al Administrației și Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu și continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil. Ulterior, Ioan Rus a anunțat că și ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, și-a înaintat demisia din funcție.
Premierul Victor Ponta a anunțat că i-a propus ca miniștri pe Mircea Dușa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administrație Publică, pe Titus Corlățean la Ministerul de Externe, pe Dan Șova pentru Relația cu Parlamentul și pe judecătorul Mona Pivniceru la Justiție.